Mă gândesc cu drag în această perioadă la Crăciunurile copilăriei. Amintiri de mult apuse, pline de atâtea elemente autentice, atât de românești și atât de puternice, încât sunt la fel de vii după câteva decenii. Sunt Crăciunuri recente pe care nu mi le aduc atât de bine aminte. Nu așa ca pe cele ale copilăriei.
În această era a tehnologiei în care ne minunăm cât de perfect, rapid și cost efficient învață AI, uităm cred de unde am pornit. De la două mâini, date de Dumnezeu să creeze, să muncească și să iubească. Ne dorim repede, perfect și acum și uităm că am fost clădiți în timp. De doine și balade transmise de strămoși, îmbrăcați în iile moștenite și cusute de bunice și străbunice.
Bunica mea, mamaie, cea care m-a crescut în vacanțe și pe care am iubit-o ca pe cerul, luna și stelele, mi-a dăruit cele mai senzoriale Craciunuri. Ne-a dăruit, nepoților, pentru că slavă Domnului am fost mai mulți laolaltă.
Crăciunul autentic al copilăriei mele a fost mereu însoțit de o sobă. Pe soba aceea de teracotă, inima casei așa cum era mamaie inima familiei, s-a uscat pâine, s-au uscat șosetele de lână întărite de zăpada de la derdeluș. În fața sobei de teracotă creștea cozonacul frământat și bătut mai ceva ca porumbul toamna.
Soba de teracotă maronie încălzea întreaga casă atât de tare încât simțeai că este cea mai călduroasă zi a verii. Ritualul casei tradiționale era inconfundabil. Se băgau lemne în foc înainte de culcare și apoi toată lumea țuști, sub plăpumile acelea grele, făcute în casă. Când adormeai prima senzație era de răcoare, de la lenjeria ținută în ladă sau în altă cameră. Nici nu adormeai bine și draga sobă lumina plăpând camera, prin fantele subțiri ale ușilor midi de fontă vedeai lumina proiectată pe pereții albi zugrăviți cu var stins. Urma apoi căldura, din ce în ce mai puternică, până îmi sărea somnul și mă trezeam enervată că dormeam la mijloc și nici măcar un picior nu puteam să îmi scot afară. Mă uitam pe pereți, pe tavan la proiecția de lumini și ascultam sunetul lemnului care trosnește și a crivățului de Bărăgan. Și mirosea mai puternic a pâine uscată și a coji de portocale. Apoi se domolea, pic cu pic și devenea din nou plăpândă. Genele se așezau și adormeam în susurul cărbunilor de lemn care se transformau în cenușă.
Dis de dimineață, în aerul deja rece, mamaie băga iar lemne în sobă. Să ne trezim în căldură. Și ne trezeam în mirosul domol al ceaiului de tei și al pâinii prăjite, pe alocuri neagră de la plită, unt și miere zaharisită. Mâncați bine dar modest, cu ce se găsea la vremea respectivă, ieșeam la zăpadă, la bătaie cu bulgări, dat cu sania pe dig și colindat ulițele. Când răzbea foamea și frigul, ne întorceam acasa, plini de zăpadă, ne aruncam hainele sus pe sobă la zvântat și ne urcam picioarele goale pe ea cât mai sus cu putință ca să ne încălzească doar și să nu ne frigă. Și așteptam răbdători să primim de mâncare ca apoi să o luăm iar de la capăt. Mâncare de fasole cu castronul de zeamă de varză, mămăligă cu brânză și smântână și carne de la untură, plăcinte de dovleac și mere, uscățele și orez cu lapte.
Ce este Crăciunul fără o sobă de teracotă? Ce este Crăciunul fără o inimă bună de femeie care își pune toată iubirea în bucate? Fără mâna mamei, fără mâna bunicii? Am scris cu lacrimi în ochi și cu dor în suflet. Am baticul ei, păstrat cu grijă și mutat din casă în casă. Prin toate casele prin care m-am mutat, m-a însoțit.
Când voi fi mai mare și voi avea nepoți sper să am o casă mică cu o sobă albă, pictată cu flori albastre, pe care să coc pâine, să fac ceai și în fața căreia să las cozonacul la crescut. Mi-am găsit modelul, modelele acum câțiva ani când întâmplător am dat peste un filmuleț pe youtube. Scriu acum despre fabrica de teracotă de la Mediaș, un loc unde tradiția este ținută vie, cu sudoare, răbdare și foarte multă îndemânare. Maeștrii de la Mediaș colaborează cu Universitatea de Arte din București și restaurează sobe foarte vechi. Există un patrimoniu al cahle-lor, modele istorice care au fost reproduse sau salvate din casele boierilor și a domnitorilor.
Cu egoism, vă îndemn să luați în calcul când vă construiți sau redecorați casa, o sobă sau un șemineu de la Mediaș. Sunt opere de artă, cu trudă meșteșugite. O muncă artizanală executată cu timp și răbdare, exact cum nu mai suntem noi obișnuiți. Am spus cu egoism, pentru că peste ani, când voi avea o casă la țară și voi avea ce să fac cu o sobă de teracotă, vreau să îi găsesc tot acolo, cu un proces la fel de tradițional, la fel de migălos și la fel de artistic.
De aici am plecat și așa am ajuns, în această lume a AI, a vitezei și poate în curând a teleportării. De la sobe de teracotă, Crăciunuri în familie, miros de pâine coaptă și cozonaci făcuți în casă.
TERACOTA MEDIAȘ
Să aveți un Crăciun fericit!!!
